Descriere

COMPOZIŢIE

Substanţe active: Mentol 5 g; Camfor 2 g; Cafeină 5 g; Benzoat de Na 5 g

Excipient (ulei de floarea soarelui, apă distilată) ad 100 ml

 

ACŢIUNE FARMACOLOGICĂ

Cafeina şi camforul sunt analeptice cardio – respiratorii, care acţionează sinergic.

Cafeina stimulează sistemul nervos central crescând rezistenţa organismului; mentolul şi benzoatul de sodiu acţionează ca antiseptice pulmonare reducând şi fluidificând secreţia bronşică.

 

SPECII ŢINTĂ

Câine, pisică şi porumbei voiajori şi de ornament.

 

INDICAŢII

Se foloseşte în stări de epuizare, în convalescenţă, în stări toxice, după fătări distocice, în insuficienţe cardio – respiratorii la câine, pisică şi porumbei voiajori şi de ornament.

 

CONTRAINDICAŢII

Nu se administrează în stări de agitaţie, în tahicardie şi intoxicaţii cu stricnină.

Nu se administrează la porumbeii destinaţi consumului uman.

 

REACŢII ADVERSE

Nu s-au constatat.

 

MOD DE ADMINISTRARE

Produsul se injectează intramuscular sau subcutanat în doză zilnică de: 0,5 ml (pisică) sau 1 – 2 ml (câine). Se poate asocia cu vitamine, antibiotice, glucoză etc. atunci când evoluţia clinică o cere.

La porumbei, se administrează subcutanat sau intramuscular astfel: la pui 0,1 – 0,2 ml, iar la adulţi 0,3 ml.

 

ATENŢIONĂRI

Se va estima corect greutatea animalelor pentru a se evita subdozările sau supradozările.

Înainte de administrare flaconul cu Pneumoguard se agită bine.

Nu se administrează intravenos.

Nu se administrează împreună cu cafeina.

 

TIMP DE AŞTEPTARE

Nu este cazul.

Related Products